Gilbert Keith Chesterton (1874-1936) nu poate fi redus la un singur adjectiv, sau descris într-o singură propoziție. Dar mulți spun – și spun și eu, împreună cu ei – că G.K. Chesterton a fost unul dintre cei mai buni, dacă nu cel mai bun scriitor al secolului XX. A spus câte ceva despre orice lucru de sub cer, și a spus-o mai bine decât orice muritor de sub cer. Dar nu a fost doar un stilist excelent. Știa să spună lucrurile potrivind foarte bine cuvintele; dar, mai important, avea niște lucruri foarte bune de spus.
Chesterton a scris o sută de cărți și a contribuit la mai bine de două sute. Opera sa cuprinde sute de poeme, cinci piese de teatru, cinci romane, zece monografii și studii de istorie literară, mai mult de două sute de povestiri scurte, printre care se numără și foarte populara serie detectivistică avându-l ca erou pe preotul-detectiv Father Brown. Dar, în ciuda acestei opere impresionante, Chesterton se considera, întâi de toate, un jurnalist. A scris peste patru mii de eseuri, acoperind peste 30 de ani de activitate – în special pentru două publicații, Illustrated London News și Daily News. A editat și propriul său ziar, G.K.’s Weekly.
Sursa: marilecarti.ro
Share this post