Nole cel Mare
Puterea minții și arta revenirii (metoda Djokovic)
L-am văzut cu toții pe Novak Djokovic, un mare campion dintr-o țară mică, dominându-și adversarii și stăpânind nu doar pământul cu iarbă de la Wimbledon, ci orice teren de tenis. Relaxat, concentrat, încordat, vesel, asudat, frustrat, zâmbitor sau victorios, acest super-star și-a dat bătăliile cu propriul sine, înainte de a-și înfrânge competitorii.
Spectaculoasă și unică este revenirea la Australian Open. În cuvintele lui Florentin Țuca, Novac Djokovic a cucerit multe trofee la viața lui, însă cel mai valoros și mai strălucitor este ultimul: inimile a milioane de oameni.
Este trofeul câștigat într-o finală crâncenă și epuizantă, dramatică și spectaculoasă deopotrivă, în care el a învins nu rivalii care l-au provocat o carieră-ntreagă, ci balaurul cu șapte capete care a urmărit să-l deposedeze de atuurile lui cele mai prețioase: amintirile personale, demnitatea, libertatea, curajul și principiile de viață.
Generos în momentele de triumf și smerit în clipele de grea încercare, Djokovic este un model de perseverență și curaj pentru milioane de tineri ai planetei. Familist convins, tată grijuliu, poliglot talentat, credincios ortodox, purtând cu discreție, dar fără rușine, o cruce de lemn la gât, Nole a ales din fragedă pruncie să-și înalțe visul copilăriei pe aripile unei devoțiuni secrete.
Succesul nu l-a transformat într-o vedetă infatuată. Dimpotrivă. Toți apropiații îl știu ca pe o voce liberă, care știe că demnitatea are un preț: curajul. Va rămâne cunoscut în istoria sportului ca Nole cel Mare.
Independent de scandalul de la Australian Open (unde-n iarna lui 2022 un judecător independent i-a validat viza, iar un politician i-a anulat-o) și dincolo de greșelile omenești ale unui sportiv solicitat mereu de presă și de fani, dar fără să uităm opoziția lui Novak Djokovic la vaccinarea obligatorie, e important să spunem și că sârbul a investit sume colosale în cercetarea medicală. Credința, așadar, nu exclude știința.
Încercarea de a-l prezenta pe Djokovic drept un reacționar obscurantist, lipsit de empatie față de mulțimile suferinde, e lovită de nulitate. În zeci de situații, sportivul balcanic a făcut donații consistente către copii, bătrâni, cămine și case lovite de apă sau de flăcări. Beneficiar al ordinului Sfântul Sava (cea mai înaltă distincție a Bisericii Ortodoxe Sârbe conferită de Patriarhul Irineu în luna aprilie a anului 2011), Novak împreună cu Jelena (soția lui) au oferit sume de bani pentru a salva o capelă din Franța, pentru a renova școli, sprijini educația copiilor abandonați, pentru a hrăni oamenii străzii, pentru a îmbunătăți situația celor vulnerabili.
Credința dreaptă e mereu însoțită de fapte. A ales Djokovic soluții de optimizare fiscală în plata taxelor? Desigur. Doar pentru că sportivul crede mai curând într-o investiție filantropică directă, fără intermedierea costisitoare a elementului birocratic- administrativ. Ambasador UNICEF în Serbia, tatăl fericit al celor doi copii (Ștefan și Tara), Novak a deprins arta generozității, nu doar asceza încordării mentale înainte de fiecare meci.
În drumul către performanța sportivă la vârf, Djokovic s-a folosit și de înțelepciunea naturală a unor tradiții orientale. Folosind anumite tehnici de respirație (pranayama) pentru îmbunătățirea concentrării, n-a însemnat niciodată lepădarea de Crezul Bisericii. Dragostea pentru viața contemplativă este vizibilă prin prisma donațiilor făcute unor mănăstiri din Kosovo și Metohija.
Deși a petrecut un Crăciun într-un hotel-închisoare din Melbourne, deși s-a trezit demonizat de-o presă aservită agendei globaliste, deși n-a căutat prietenia miliardarilor lumii (precum Bill Gates ori George Soros), Novak Djokovic a devenit emblema libertății de conștiință – un gladiator curajos în lupta pentru demnitate.
A continuat să joace, să câștige trofee și să ne facă viața mai frumoasă.