La mulți ani!
Dacă v-am greșit în 2022, vă rog să mă iertați. Dacă v-am bucurat cu mici isprăvi literare sau culturale, meritul aparține doar minunatei echipe de tineri dedicați Clubului Marile Cărți. În mai puțin de doi ani, această organizație privată a organizat peste 260 de întâlniri. Ne-am văzut fie în mediul online, fie în orașele țării și ale Diasporei, unde am organizat conferințe, dialoguri tematice, întrevederi 1:1 ori lansări de carte.
Mii de ore petrecute în marginea Bibliei, dar și a capodoperelor lui Augustin din Hippona, Dostoievski, Marc Aureliu sau Platon, C.S. Lewis, Maxim Mărturisitorul, William Shakespeare, Grigorie de Nyssa, Clausewitz, Albert Camus, Eugen Ionescu, René Girard sau Jorge Luis Borges. Sunt recunoscător tuturor celor care ne-au oferit sprijinul ca parteneri, conferențiari sau voluntari.
Mă bucură colaborările cu dascălii de anvergură internațională, de la profesorul Daniel Mahoney, Adrian Papahagi sau John Wilsey până la Douglas Knight sau Michael Moses.
Am întâlnit numeroși antreprenori și oameni de succes care ne-au provocat să gândim viața în dimensiunea libertății financiare. În locuri diferite, precum Seattle, Portland, Vancouver, Oradea, Londra, Frankfurt, Mannheim, Cluj, Târgu Mureș, București, Suceava, Turda, Constanța, Baia Mare, dar și Arad, Satu Mare, Suceava, Iași sau Piatra Neamț am cunoscut mii de români cumsecade.
Am tipărit zeci de mii de volume, am hrănit suflete și am adus lumină acolo unde întunericul semănase deja deznădejdea. Mulțumesc îndeosebi prietenilor loiali din echipa noastră minunată — Estera Dalca, Alin Goga, Denisa Vlad, Cristian Lelea, Andreea Serban, Amina Petrescu, Claudiu T. Arieșan, Luigi Bambulea, Maria Tiganus, Gabriel Gabriel Purcarus, Marta Şorhenţ, Silvian Nanea — pentru jertfa de timp, talent personal și energie sufletească dăruită pentru o cauză nobilă.
Prin credință și cultură, România se va face bine. La mulți ani, dragi compatrioți, oriunde v-ați afla!
www.MarileCarti.ro
www.t.me/conservatorii